Accident cumplit în Dâmbovița. Două victime încarcerate sunt resuscitate. A fost solicitat elicopterul SMURD

Publicat: 02/12/2023, 12:51
Actualizat: 02/12/2023, 14:17

Un accident grav s-a produs sâmbătă, în jurul prânzului, în județul Dambovita. Trei autoturisme s-au ciocnit violent în localitatea Gheboieni. La fața locului a fost solicitat elicopterul SMURD.

Update: 14:15: Din nefericire, un minor a decedat, iar alți trei bărbați cu vârste cuprinse între 30 și 45 de ani au fost răniți.

„Garda de Intervenție Voinesti intervine cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD, iar Detașamentul Târgoviște cu o autospecială de descarcerare. La locul evenimentului sunt trei victime, dintre care două în stop cardio-respirator, un copil și un adult.

În cazul adultului încarcerat s-a acționat pentru extragerea acestuia, iar acum se execută manevre de resuscitare celor două persoane inconștiente”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Dâmbovița.

Medicii fac eforturi pentru salvarea victimelor.

La fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Polițiștii fac cercetări pentru a stabili cum s-a produs accidentul și cine se face vinovat.

Accident cumplit și în județul Olt

Planul roșu de intervenție a fost activat și  în urma unui accident cumpli petrecut vineri seară în județul Olt.

Patru mașini în care erau 12 persoane au fost implicate în accidentul rutier de pe drumul european 574, în zona localității Priseaca din județul Olt.

”Având în vedere numărul persoanelor implicate (12 persoane în monitorizare), pentru gestionarea optimă a misiunii de răspuns, la nivelul județului Olt a fost activat Planul Roșu de Intervenție”, au anunțat autoritățile locale.

Maya Radu
Absolventă a Universității “Valahia” din Târgoviște, Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Maya Radu are o vastă experiență mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un tânăr de 24 de ani și-a cumpărat o insulă privată în Finlanda, mai ieftină...
Ce a primit Andreea din Sibiu, după ce a comandat meniul zilei, la 28 de...
FOTO. Aza Gabriela, apariție spectaculoasă în plină vară! Cum s-a afișat cântăreața
Ultimele mesaje ale Dianei, înainte să fie ucisă cu toporul de soțul ei! Ce a...
Ungaria acuză Ucraina că „şantajează” ţările care vor negocieri de pace: Va trebui să luăm...
Roxana Dobre l‐a părăsit pe Florin Salam! Și-a luat copiii și a fugit
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Crima de la Brăila. Primele declarații făcute de soțul Marinei, medicul stomatolog ucis cu sânge...
Breaking news! E vorba despre soțul doctoriței Marina Gavril
Tu știai că e ilegal? Activitatea pe care mulți români o practică, dar nu știu...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
TEST în România cu cel mai interesant SUV. Arată a ARO dar are motor de...
Românii trăiesc, în medie, 59 de ani fără să se confrunte cu probleme de sănătate...
Structură SUBTERANĂ MAYAȘĂ și PIRAMIDE ASCUNSE, descoperite în pădurile tropicale din Mexic
Interzis pentru șoferii care fac ITP-ul. Primești pe loc două amenzi, una peste alta. Legea...
Fel de mâncare tradițional popular mortal. În fiecare an mor aproximativ 20.000 de oameni
Probleme între Florin Salam și Roxana Dobre?! Bruneta ar fi plecat de acasă, împreună cu...
Cum a murit, de fapt, Sebi?! Dezvăluiri șocante
Jador, declarații neașteptate despre relația cu Oana Ciocan: „Am încercat să fac copii cu Oana....
De ce a murit, de fapt, Sorin Nazîru după ce a făcut o banală baie...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Cât trăiesc românii fără să se confrunte cu probleme de sănătate majore?